Un avion de pasageri care zbura de la Dublin la Cracovia a fost deviat la Berlin în urma unei amenințări cu bombă

Un zbor Ryanair din Republica Irlanda către Polonia a fost deviat, duminică, spre Germania din cauza unei potențiale amenințări de securitate, a confirmat compania aeriană, potrivit BBC.

Cursa FR1901 a plecat de la Dublin chiar înainte de ora locală 17:00 duminică. În timpul zborului, controlul traficului aerian german a notificat echipajul cu privire la „o potențială amenințare la adresa securității la bord”, a declarat pentru BBC un purtător de cuvânt al Ryanair.

Căpitanul s-a îndreptat către cel mai apropiat aeroport, Berlin, unde pasagerii au debarcat pentru verificări de securitate.

„După ce au fost verificați de autoritățile germane, pasagerii au călătorit mai departe la Cracovia cu o aeronavă de rezervă Ryanair după o întârziere la sol de aproximativ șapte ore”, a adăugat purtătorul de cuvânt al companiei aeriene.

Publicația germană Bild Zeitung a raportat că avionul a aterizat de urgență pe aeroportul Berlin Brandenburg din cauza unei „amenințări cu bombă”.

Un purtător de cuvânt al aeroportului a spus că toți cei 160 de pasageri au fost scoși din avion în timp ce poliția germană a căutat un obiect suspect la bord. Nu s-a găsit, însă, nimic în timpul verificărilor.

Devierea a avut loc la o săptămână după ce un alt zbor Ryanair din Grecia către Lituania a fost obligat să aterizeze în Belarus sub escortă militară .

Autoritățile din Belarus au declarat că au primit o amenințare cu bombă în legătură cu aeronava, dar când avionul a aterizat la Minsk, jurnalistul disident Roman Protasevici și prietena sa Sofia Sapega au fost arestați.

Total
0
Shares
Total
0
Share