Maia Sandu a avut o întrevedere de rămas bun cu Ambasadoarul Italiei, Valeria Biagiotti

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit în această dimineață cu Ambasadoarea Italiei în Republica Moldova, Valeria Biagiotti, care și-a încheiat misiunea în țara noastră, informează Moldpres.md

„I-am mulțumit doamnei Valeria Biagiotti pentru munca ei plină de realizări frumoase, pentru contribuția la consolidarea relațiilor economice moldo-italiene, la dezvoltarea socială a Moldovei și la afirmarea valorilor democratice. Am ținut să apreciez, totodată, ajutorul oferit de Italia în contextul pandemiei”, a spus șeful statului.

În cadrul întrevederii, președintele Maia Sandu și Ambasadoarea Valeria Biagiotti au discutat și despre promovarea unor soluții durabile pentru protejarea intereselor concetățenilor noștri din Italia, țară ce găzduiește cea mai mare comunitate de moldoveni.

Este vorba de domenii esențiale, precum protecția socială, educația și recunoașterea studiilor. Mi-am exprimat convingerea că vom dezvolta cooperarea noastră atât pe dimensiunea comercială, prin majorarea investițiilor italiene în Moldova, cât și prin semnarea acordurilor sociale și economice, la care lucrăm în prezent”, a afirmat Maia Sandu.

Șeful statului și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul din partea Italiei la nivelul Uniunii Europene, de care Moldova s-a bucurat dintotdeauna. La final, președintele Maia Sandu i-a urat Ambasadoarei Biagiotti mult succes în noua ei misiune și a asigurat-o că va avea oricând prieteni la Chișinău.

Citește și: Expertul român, Dan Dungaciu, îi prezice Maiei Sandu o prăbușire strălucitoare

Total
0
Shares
Total
0
Share