Primul lider de țară care a murit de COVID-19

Guvernul statului Eswatini spune că premierul Ambrose Dlamini a murit, la patru săptămâni după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus, transmite Telegraph.md, cu referire la NewsIn.md

Dlamini, în vârstă de 52 de ani, a murit duminică într-un spital din Africa de Sud, se arată într-o declarație guvernamentală.

Nu a fost menționată nicio cauză a decesului, dar Dlamini primise recent tratament pentru COVID-19.

El a anunțat că a fost testat pozitiv la coronavirus pe 16 noiembrie. La acea vreme, el a spus că este asimptomatic și se simte bine.

Dlamini a fost prim-ministru al statului Eswatini, cunoscut anterior ca Swaziland, din octombrie 2018.

Mica țară din sudul Africii este una dintre ultimele monarhii absolute din lume.

Cu o populație de aproximativ un milion de locuitori, țara a înregistrat 6.768 de infectări și 127 de decese legate de pandemie, potrivit ministerului Sănătății.

Unul din patru oameni la nivel global ar putea să nu primească vaccinuri anti-COVID-19 înainte de 2022

 

Total
0
Shares
Total
0
Share