Profesorul din Ocnița care a făcut propagandă în favoarea Maiei Sandu, a încălcat Legea învățământului și Codul de etică

Profesorul din Ocnița, care le-a ținut elevilor lecții de politologie și a spus cu cine trebuie să voteze la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, a încălcat prevederile legii învățământului, dar și Codul de etică al cadrului didactic, transmite Telegraph.md, cu referire la NTV.md

Potrivit articolului 56 din Legea învățământului “cadrele didactice sunt obligate să nu facă propagandă șovină, naționalistă, POLITICĂ, religioasă, militaristă, aceasta fiind incompatibilă cu activitatea pedagogică”.

Totodată, Codul de etică al cadrului didactic prevede că profesorii trebuie să evitate discuțiile vizând convingerile politice și religioase chiar și în cadrul ședințelor, întrunirilor formale și informale, festivităților organizate în instituțiile de învățământ.

VIDEO SCANDALOS! Știre INTERZISĂ la TV8? Un profesor din Ocnița le spune elevilor să o voteze pe Maia Sandu și că persoanele în etate sunt “IDIOȚI”

Total
0
Shares
Total
0
Share