Organizația Mondială a Sănătății: Ibuprofenul nu ajută în caz de coronavirus, ci dăunează

Persoanele care au suspiciunea că au contractat noul coronavius nu ar trebui să ia popularul medicament ibuprofen fără consultarea medicului.

Mesajul a fost transmis de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), care face referire la unele cercetări în desfăşurare privind posibile efecte negative, relatează DPA.

Într-o conferinţă de presă susţinută la Geneva, purtătorul de cuvânt al OMS, Christian Lindmeier, a spus că nu există studii recente care să stabilească o legătură între acest medicament antiinflamator şi creşterea ratei mortalităţii, dar a adăugat că experţii analizează în prezent chestiunea. „Recomandăm paracetamol, nu ibuprofen în automedicaţie”, a declarat Lindmeier, citat de Agerpres.

Mesajul transmis de OMS vine după ce oficiali francezi din domeniul sănătăţii au atras atenţia să nu se folosească medicamente antiinflamatoare nesteroidiene împotriva bolii COVID-19 declanşate de coronavirus. Acest grup de medicamente include ibuprofenul, aspirina şi altele.

Un articol recent din publicaţia medicală The Lancet a avansat ipoteza că unele medicamente, inclusiv ibuprofenul, ar putea reprezenta un risc pentru pacienţii bolnavi de COVID-19, care suferă de asemenea de hipertensiune sau diabet.

Citește și: Lacrimi în Italia: Crematoriile funcționează 24 de ore din 24 şi cimitirele au liste de așteptare pentru înmormântări

Total
0
Shares
Total
0
Share