PSRM reia negocierile cu PDM, privind formarea unei coaliții

Partidul Socialiștilor anunță că reia discuțiile cu Partidul Democrat pentru crearea unei coaliții de guvernare.

Grupurile de lucru din partea PSRM și PDM vor continua, astăzi, negocierile privind crearea unei platforme politice pentru susținerea guvernului, potrivit unui comunicat de presă al socialiștilor. Discuțiile vor începe la ora 13.00, la Parlament, iar ulterior vor fi făcute declarații pentru presă.

Amintim că cele două formațiuni au inițiat discuțiile la începutul lunii martie.

Socialiștii, care numără 35 de mandate în Parlament, au beneficiat de voturile deputaților democrați în noiembrie anul trecut pentru a demite Guvernul condus de Maia Sandu. Ulterior, democrații au votat alături de socialiști pentru învestirea guvernului Chicu, precum și alte decizii. Conducerea PD a negat până acum că s-ar afla la putere împreună cu PSRM.

Citește și: Candidatul Blocului UNIREA s-a dat de rușine la Hâncești: Câte voturi a luat Chirtoacă

Total
0
Shares
Total
0
Share