FOTO // Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei Dunja Mijatovic.

Speakerul Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei Dunja Mijatovic.

În cadrul întrevederii au fost discutate respectarea drepturilor și libertăților oamenilor pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

Președintele Parlamentului a menționat că unul din obiectivele autorităților este ca locuitorii din raioanele din stînga Nistrului să se bucure de aceleași drepturi și libertăți de rînd cu ceilalți locuitori ai țării.

Referindu-se la Convenția de la Istambul, s-a menționat că urmează dezbateri largi în societate cu implicarea tuturor părților interesate pentru a obține suportul oamenilor și conștientizarea largă a necesității luptei cu violența domestică și susținerea victimelor.

Tototdată s-a remarcat un nivel bun de cooperare cu instituțiile pentru drepturile omului din Moldova, inclusiv întîlnirile prioritare de coordonare care au avut loc la începutul sesiunii curente cu Oficiul Avocatului Poporului și Consiliul pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.

Zinaida Greceanîi a punctatt că toate angajamentele internaționale asumate de Moldova vor fi îndeplinite în continuare, inclusiv pe dimensiunea drepturilor omului.

Citește și: Deținuții nu vor mai putea ieși, înainte de termen, la libertate pe motivul condițiilor inumane de detenție

Total
0
Shares
Total
0
Share