Deținuții nu vor mai putea ieși, înainte de termen, la libertate pe motivul condițiilor inumane de detenție

Condamnații nu vor mai putea să iasă la liberate înainte de termen sub pretextul condițiilor inumane de detenție. Parlamentul a votat pentru suspendarea acestei prevederi.

Aplicarea de către instanțele de judecată a măsurii de reducere a pedepsei condamnatului aflat în condiții precare de detenție va fi suspendată. Deputații au votat un proiect în acest sens în ședința de astăzi a Parlamentului.

Potrivit proiectului, se suspendă aplicarea de către instanțele de judecată a reducerii pedepsei condamnatului deținut în condiții precare de detenție, conform Codul de procedură penală al Republicii Moldova.

Noile prevederi nu se vor aplica în privința plângerilor depuse în condițiile articolului 4732 aliniatul (1) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, până la data intrării în vigoare a prezentei legi. Aceasta va intra în vigoare la data publicării.

Totodată, Guvernul, până în data de 1 septembrie 2020, va prezenta Parlamentului un proiect de lege privind perfecționarea mecanismului compensator.

Potrivit datelor Administrației Naționale a Penitenciarelor, până în data de 10.02.2020 au fost înregistrate 5 372 de plângeri ale deținuților cu privire la condițiile precare de detenție din instituțiile penitenciare din țară, din totalul de aproximativ 6 700 de deținuti aflați în custodia statului. Din numărul total de plângeri adresate, au fost examinate 3 445, iar soluții au fost pronunțate în cazul a 2 402 plângeri.

Citește și: Parlamentul a decis ca vârsta-limită de încadrare în serviciul militar prin contract să fie majorată

Total
0
Shares
Total
0
Share